Rugăm să deschideţi uşile

      Azi 24 septembrie nu ne-am îndreptat ca deobicei la universtate dar spre Biblioteca Publică de drept. Aici am intrat într-o sală unde se află o masă rotundă şi multe scaune. Mă aşez undeva în spate deoarece în jurul mesei este ocupat. Prntre prezenţi întîlnesc multe colege ale mele de la Facultatea de Jurnalism. Peste o clipă se face linişte şi un domn se ridică în piceoare şi se prezintă Vasile Spnei preşedintele Centrului Acces-Info. Începe să explice cu glas domol căci în perioada de 24-30 septembrie în R.M se va desfăşura cea dea patra ediţie a Zilelor dreptului de a şti – cu genericul ,” Dreptul persoanei de a avea acces  la orce informaţie de interes public nu poate fi îngrădită”
   „Scopul nostru este foarte definit, noi dorim să sensibilizăm opinia publică privind importanţa dreptului la informaţia persoanei. Iar în ajutor am chemat începătorii jurnalişti deoarece ei sunt acei care trebuie să fie cei mai persistenţi atunci cînd vor să obţină o informaţie”. Iată de ce în sală se află mai mulţi jurnalişti, mă gîndesc eu. După încheerea discursului domnului Spnei rînd pe rînd au început să seprezinte şi domnii care se află de cealaltă parte a mesei. Care cu voce tare şi înţeleasă care mai încet şi morăcănos. Ascuţindu-mi urechile aflu că sunt reprezentanţi ai raioanelor Nisporeni, Ştefan Vodă, Consiliul raional Edineţ secţia Gospodărie Municipale. Fiind prezenţi la acest eveniment ca experţi şi-au spus opiniile pe margenea seminarului, argumentînd  cu cazuri concrete (într-un fel) din viaţă.
  „Eu am promis ca toate deciziile luate vor fi transparente şi accesibile tuturor. Eu sunt împotriva expresiei SECRET DE STAT deoarece în acest caz se crează o neînţelegere şi situaţia rămîne neclarificată”, spune domnul Ion Munteanu preşedintele raionului Nisporeni.
    Să fie asta adevărat? De cîte ori auzim „nu pot să răspund la această întrebare” sau doar promisiuni şi expresii de felul „alegeţimă pe mine”.      
   Vis-a-vis de domnul Munteanu se aude o voce înfundată „nu trebuie să ne temem de probleme, iar cu jurnaliştii trebuie să fim mereu în relaţii bune”. În acest moment se ridică o domnişoară în picioare.       „Mă numesc Diana Fedico, eu în timpul de practică am vrut să stau de vorbă cu primarul raionului Edineţ iar dumnealui mi-a refuzat acest lucru”. „ Poate nu iai zîmbit?” spune cineva din reprezentanţi. „Ba nu am fost amabilă şi ca deobicei zîmbitoare” răspunde Diana.
        Răspuns concret sau cum ar putea soluţiona colega mea problema nu a obţinut. În schimb doar aruncări de replici şi întrebări cum ar fi „ nu ai încercat alte metode, judecată?” la care sa zîmbit toată sala.
   Seminarul ia sfîrşit, se retrag  mulţi dintre colegi şi oaspeţii veniţi de la TV. Îndată după încheerea seminarului am fost invitaţi cu toţii în sala de alături la un ceai fierbinte şi la o pizza caldă.
   Cu toate acestea să nu uităm căci atunci cînd furnizăm careva informaţii trebuie să ne gîndim cît de mult are nevoie de această  informaţie societatea. Căci acolo unde nu există informare există vacuum.